Blogu' vietii

Usile salonului se deschisera brusc, se auzi un tipat si o fetita de 6-7 ani iesi in graba lovindu-se de picioarele subtiri ale unui tanar mult prea straniu. Acesta se repede la ea si o apuca de umeri.
Era un baiat de vreo 19 ani imbracat cu un halat gri ce ascundea un costum spalacit poate prea mic pentru el. Se lasa in genunchi langa fetita si cu degetele indeparteaza bretonul descoperind doi ochi mari si albastri din care se prelingeau lacrimi ce spalau obrajii rosii. Baiatul incearca sa o calmeze intreband-o ce s-a intamplat. Afla de la fetita ca picturile se misca si ii spune zambind ca el este pictorul iar lucrarile lui intotdeauna au fost pline de viata. O prinde usor de mana si o trage dupa el lin de parca ar fi fost hipnotizata, pana in salonul in care se tinea expozitia.
Holul parea ca se continua in incapere; vitrinele, fiind luminate individual de cate un proiector plasat deasupra lor, parca formand un culoar obscur catre peretele opus intrarii unde era expusa marea capodopera a artistului. Un semn de intrebare se putea citi pe chipul ei pe masura ce inaintau prin lumina difuza pe note stranii de pian. Numara acum picturile ale caror personaje, se pare, ca nu mai miscau niciun deget.
Se intoarce catre pictor si scoate un sunet infundat ca si cum ar fi vrut sa spuna ceva dar ar fi renuntat in ultimul moment, urmat de inca o incercare de a scapa din inclestare. Acesta ii elibereaza mana si se indreapta ferm catre un colt intunecat al camerei. Cu toate ca era inca inspaimantata si ar fi vrut sa fuga, curiozitatea o indeamna sa ramana si sa-l urmareasca stergandu-se intre timp de lacrimi. In timp ce se apropia de ea observa o cutiuta si o bucata de material in mainile lui.
Pictorul pune cutia la picioarele ei si ii cuprinde capsorul in palmele sale sarutand-o pe frunte. Arunca o bucata veche de material peste ea, facand-o sa se prabuseasca precum o piatra. Pictorul se uita prin camera oprindu-si ochii asupra marii sale opere care era mult prea luminoasa pentru a fi ignorata insa prea departata pentru a putea fi privita in detaliu. Ocoleste fata de sub cearsaf si inainteaza, oprindu-se in fata noii lui capodopere. In tablou era o fetita cu ochii mari, albstri ce sta singura langa o capita de fan plangand. Analizeaza putin fetita din tablou apoi replica usurat cu un zambet timid pe buze “Te-am asteptat, copilarie.”
Se intoarce rapid, ridica cearsaful, cutiuta si paraseste camera lansand-o goala.Tablourile prind viata, zeci de personaje incep sa rada, sa discute. Se creaza o adevarata zarva in care totusi se mai poate auzi…plansetul copilitei din tablou.